Printati aceasta pagina

Realizările studenților noştri

  • Andrei Popa|Locul 1 la Competiția de design NESCAFE Alegria

”Îmi petrec timpul ilustrând, căutând surse noi de inspirație”

Andrei Popa are 19 ani și este boboc la Facultatea de Comunicare și Relații Publice, specializarea Publicitate. Recent, a câștigat locul 1 la Competiția de design NESCAFE Alegria. Știm că în spatele acestei performanțe se află și o poveste, pe care merită s-o explorăm. Să facem cunoștință cu Andrei, studentul creativ cu care ne mândrim.

Andrei este din Roman, județul Neamț și își petrece timpul ilustrând, căutând surse noi de inspirație și așteptând reacția publicului la creațiile sale. Găsește surse de inspirație peste tot în natură, arhitectură, oameni, fapte de zi cu zi, trăiri ale celor dragi și chiar postări din mediul online.Visul său este să lucreze în publicitate.

 

Cum ai aflat de FCRP​?​

De FCRP am aflat de la prieteni care urmează studiile de licență în cadrul acestei facultăți. M-am interesat mai mult și am decis căa ceasta este alegerea cea mai potrivită pentru mine.

De ce ai ales FCRP - Publicitate?

Am ales această specializare deoarece sunt pasionat de domeniul creativ și consider că mă va ajuta foarte mult să mă dezvolt și să capăt diverse cunoștințe. Cu siguranță îmi va deschide o ușă către industria de publicitate.

Ce te inspiră?

Surse de inspirație găsesc mereu, în orice clipă, indiferent de mediul în care mă aflu. De la natură, arhitectură, oameni, faptele de zi cu zi ș itrăirile altor persoane apropiate, până la postări din mediul online.

Care sunt organizatiile care te inspiră?

Organizațiile care mă atrag sunt ADC*România și IAA România. Prima dintre ele mi-a fost sugerată în urmă cu ceva timp de către o cunoștință, chiar fostă studentă la FCRP –Publicitate și absolventă a organizației. Cu siguranță, în viitorul apropiat voi aplica la una dintre cele două menționate.

Ce caracteristici umane ai atribui organizațiilor pe care le percepi în mod pozitiv?

Seriozitatea și determinarea sunt printre primele caracteristicicare îmi vin în minte atunci când aud de acestea. Pe de-o parte, te mobilizează, te stimulează și te motivează să atingi ținta dorită, dar, de asemenea, te și condiționează să evoluezi și să îți îmbunătățești abilitățile. Pescurt, dacă ești pasionat și îți dorești o carieră în publicitate, cred că organizațiile sunt printre primele trepte ale drumului pe care trebuie să le facă un viitor publicitar.

Care e povestea design-ului pentru Nescafe?

Povestea design-ului a venit pe moment. Cum am mai spus, mă inspiră întâmplările obișnuite, rutina, dar, bineînțeles, și viața personală. Spun asta deoarece într-un mod probabil in conștient la momentul realizăriii lustrației, personajul care toarnă cafea din ibric în pahar sunt chiar eu, în primele clipe ale dimineții. Un pahar de cafea care te trimite direct într-o altă lume, într-un vis din care abia te-ai trezit, care împreună cu aroma înviorătoare reprezintă combinația perfectă. De asemenea, am încercat să mă leg de toți termenii brief-ului, de la trezirea de dimineață, aromă, până la clipele petrecute cu cei dragi la o cafea. Astfel a luat naștere ilustrația mea.

 

Ce planuri de viitorai?

Îmi doresc să continui și să finalizez studiile pentru a ajunge să lucrez în domeniul publicitar, dar în același  timp, să îmi perfecționez abilitățile care țin de creațiile mele.

Ce așteptări ai de la FCRP?​

În momentul acesta mai multe așteptări am de la mine. Îmi doresc să am rezultate bune, să învăț cât mai mult și să ajung acolo unde mi-am propus. Sunt sigur că facultatea pe care mi-am ales-o mă va ajuta să mă formez, să evoluez și să îmi urmez planul de a lucra în acest domeniu.